O nouă specialitate ar putea fi introdusă în învățământul superior medical
- vizualizări: 96
Pentru prima dată, în Republica Moldova ar putea fi introdusă o nouă specialitate - Optometria. Acest lucru va fi posibil grație unui proiect inițiat de Guvernul norvegian, care urmează a fi implementat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Proiectul ar prinde contur în cazul în care Nomenclatorul specialităților, unde a fost inclusă această nouă disciplină, va fi aprobat de către Guvernul Republicii Moldova până în luna martie 2017. Aceste dar și alte detalii ale proiectului au fost discutate în cadrul unei întrevederi din data de 18 ianuarie curent, desfășurată între reprezentanții administrației USMF „Nicolae Testemițanu” și o delegație din Norvegia.
În cadrul ședinței, rectorul Ion Ababii s-a arătat deschis să ofere tot suportul necesar pentru realizarea cu succes a acestui proiect, însă a atenționat partenerii privind unele aspecte care trebuie ajustate de comun acord. De asemenea, a fost pusă în discuție și curricula specialității, realizată după ultimele standarde europene, a supra căreia au lucrat specialiști din Norvegia împreună cu cei de la Catedra de oftalmologie a USMF „Nicolae Testemițanu”.
Unul din partenerii norvegieni, Irene Langeggen de la Colegiul Universitar Norvegia de Sud-Est, a menționat că Universitatea noastră are o bază materială foarte bună și specialiști în oftalmologie cu experiență, fapt ce va facilita implementarea cu succes a proiectului. Totodată, expertul a promis că țara pe care o reprezintă va finanța programul de studii în Optometrie. În plus, studenții care vor alege să studieze în acest domeniu vor avea posibilitatea să facă un stagiu practic în Norvegia în primul și în cel de-al III-lea an de studii. Pentru suplinirea numărului de specialiști care vor preda această specialitate se vor desfăşura o serie de mobilități, care vor asigura necesitățile în instruire și cercetare.
Optometristul este cel care descifrează în faza iniţială primele aspecte ale viciilor de vedere, le evaluează şi face trimitere la serviciile oftalmologului. Conform Nomenclatorului, această specialitate însumează 240 de credite, este destinată programului de licență și are o durată de 4 ani. Profesia de optometrist este recunoscută în nomenclatorul de meserii din România şi, de asemenea, la nivel european prin Comisia Europeană de Optică şi Optometrie.
[nggallery id=463]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii