Default Header Image

Scurt istoric

Catedra2

O contribuţie substanţială la dezvoltarea serviciului chirurgical pentru copiii din Moldova a avut-o Natalia Gheorghiu, fondatorul şi conducătorul Centrului Național Științifico-Practic de Chirurgie Pediatrică din Republica Moldova şi al Şcolii Chirurgilor Pediatri, doctor habilitat în ştiințe medicale, profesor universitar, lucrător emerit în știinţe, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Medicale a URSS, chirurg principal al Ministerului Sănătăţii din Republica Moldova. 

La iniţiativa Domniei Sale, în anul 1957 a fost deschisă prima secţie de chirurgie pediatrică în Spitalul Clinic Republican pentru Copii, în baza căreia a fost creat un curs de chirurgie pediatrică în cadrul Catedrei de chirurgie spitalicească a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău, iar în 1960 a fost fondată Catedra de chirurgie pediatrică și ortopedie, în funcția de șef al acesteia fiind desemnată Natalia Gheorghiu.

De asemenea, în anul 1960 au fost înfiinţate și înzestrate cu utilaj corespunzător pentru acordarea ajutorului chirurgical copiilor cu cele mai diverse afecţiuni chirurgicale o serie de secţii de chirurgie pediatrică: chirurgie programată, coloproctologie, chirurgie de urgenţă, septico-purulentă, chirurgie toracică, neurochirurgie, ortopedie şi traumatologie, urologie, oncopediatrie, combustiologie, chirurgie neonatală, anesteziologie, reanimaţie, terapie intensivă şi de procedee de epurare extracorporală.

Actualmente, nucleul chirurgiei pediatrice din Moldova este Catedra de chirurgie, ortopedie şi anesteziologie pediatrică, condusă, din 1986, de Eva Gudumac, membru al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, dr. hab. şt. med., prof. univ., om emerit. 

Lucrul ştiinţific efectuat corespunde cerinţelor medicinii practice şi este prezentat în monografii, lucrări ştiinţifice, invenţii şi inovaţii.

Principalele direcţii de cercetare ştiinţifică sunt: Anomaliile congenitale şi metodele de corecţie chirurgicală; Infecţia chirurgicală la copii; Parazitozele la copil.

La Catedră au fost pregătite şi susţinute 55 de teze de doctor şi 9 teze de doctor habilitat în ştiinţe medicale. Pregătirea specialiştilor prin doctorat şi secundariat clinic permite perfecţionarea acestora pentru acordarea ajutorului necesar copiilor cu patologii chirurgicale.

Chirurgia pediatrică din Republica Moldova se bazează pe principiul chirurgiei fiziologice moderne. Cercetările ştiinţifice efectuate permit folosirea chirurgiei economice în raportul: boală versus resursele funcţionale ale copilului  – organism în creştere.