Misiune de audit extern privind implementarea Standardului anti-mită la USMF „Nicolae Testemiţanu”
- vizualizări: 54
La Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-a desfășurat auditul extern privind implementarea cerințelor Standardului Internațional ISO 37001 anti-mită, stadiul 2 – certificare inițială. Misiunea de audit extern a avut loc în zilele de 23 și 24 februarie 2026, fiind efectuată de Alina Stoian, auditor-șef, Daniela Cara, auditor – A1, și Vlad Gheorghița, auditor – A2 din cadrul Companiei de certificare „Certind” din București, România.
Pe parcursul celor două zile, experții au efectuat vizite în mai multe subdiviziuni universitare, unde s-au documentat asupra aplicării standardului anti-mită. Auditorii au făcut o radiografie a întregului proces, cu accent pe documentația internă, inclusiv intervievarea beneficiarilor de studii și a cadrelor didactice. Misiunea de audit extern a inclus interviuri cu șefii subdiviziunilor administrative, didactice, științifice și de suport, observarea proceselor și activităților, chestionarea responsabililor de implementarea standardului ș.a.
La ședința de închidere a misiunii de audit extern, prim-prorectorul Olga Cernețchi a menționat că auditul care este efectuat sistematic în Universitate contribuie la menținerea sistemului de management al calității, la perfecționarea continuă a proceselor de activitate și a nivelului profesional al angajaților și, nu în ultimul rând, la sporirea satisfacției beneficiarilor de studii. „Pentru noi calitatea nu este doar un cuvânt arbitrar, aici ne referim la calitatea resurselor umane, a infrastructurii, calitatea tuturor proceselor, în special calitatea procesului didactic. Astfel, în decembrie 2024, administrația Universității a declarat toleranță zero față de corupție”, a punctat prim-prorectorul.
Auditorul-șef Alina Stoian a apreciat volumul mare de muncă realizat de personalul responsabil pentru aplicarea standardului anti-mită la USMF „Nicolae Testemițanu”. „Remarcăm experiența, seriozitatea, profesionalismul, deschiderea și educația de care dați dovadă în acest proces. Sunt impresionată de infrastructură și de personal, de tot ce ați reușit să realizați într-un timp atât de scurt pentru implementarea standardului anti-mită”, a remarcat auditorul-șef.
„Sunteți prima universitate ce implementează acest standard, iar aceasta reprezintă un punct de cotitură. Sunteți un reper pentru comunitatea academică și vă îndemnăm să continuați această cultură anti-mită, incluzându-i mai activ și pe studenți. În cadrul misiunii, neconformități nu au fost identificate. Desigur că vom veni cu unele propuneri de îmbunătățire a sistemului, care este despre îmbunătățire continuă”, a subliniat auditorul Daniela Cara.
Experta a enumerat punctele forte ce au un rol esențial în implementarea standardului anti-mită la USMF „Nicolae Testemițanu”, printre care: politica instituțională în domeniul calității, eficiența și funcționalitatea sistemului de management al calității, actualizarea sistematică a procedurilor, gestionarea și evaluarea riscurilor, digitalizarea proceselor de bază, monitorizarea riguroasă a implementării obiectivelor stabilite în Planul strategic de dezvoltare a Universității până în anul 2030, instruirea personalului universitar privind standardul anti-mită, implementarea cursului „Etică și integritate academică” în curricula universitară, diversitatea și eficiența canalelor de comunicare internă și externă, dezvoltarea infrastructurii instituționale etc.
„Am inițiat implementarea cerințelor standardului anti-mită în luna mai 2025. Astăzi, fiind la misiunea de audit extern, stadiul 2 – certificare inițială, consider că angajamentul instituțional și atitudinea responsabilă a personalului universitar a permis aplicarea acestuia într-un termen restrâns. Atunci când vom obține certificatul de implementare a standardului anti-mită, deja vom putea declara că USMF „Nicolae Testemițanu” deține un sistem de management al calității integrat, ce va cuprinde aplicabilitatea cerințelor standardelor internaționale ISO 9001 și 37001”, a declarat Olga Iurco, șefa Departamentului Audit Intern.
Ulterior, membrii comisiei de audit vor întocmi Raportul de audit extern, în care vor include recomandări în vederea îmbunătățirii proceselor universitare prin integrarea standardului anti-mită în sistemul de management al calității.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.




















Comentarii