Mediciniștii s-au mobilizat pentru un mediu mai curat

Publicat: 06.04.2015

DSC_6151În ciuda frigului de afară, studenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” s-au înarmat cu tot instrumentarul necesar și au participat sâmbătă, 4 aprilie, la curățenia de primăvară. Mediciniștii, împreună cu profesorii, au adunat deșeurile și au amenajat teritoriile din preajma blocurilor de studii și a căminelor, au văruit copacii și bordurile.

 

Printre cei mai harnici s-au dovedit a fi stomatologii, care s-au pus pe  treabă încă de la ora 9:00. Ei avut avut drept misiune amenajarea teritoriului din perimetrul străzii Mihai Viteazul. Tinerii au măturat trotuarele, au afânat pământul în jurul copacilor, au greblat și au sădit flori în fața Clinicii stomatologice. Lucrări similare au fost realizate și la blocurile de studii, dar și în Campusul studențesc de la Mălina Mică.  

 

DSC_6272Anul acesta, USMF ”Nicolae Testemițanu” s-a alăturat și campaniei JurnalTVerde. Astfel, 30 de medicinste au participat alături de echipa postului de televiziune, la acțiunea de salubrizare a parcului silvic din sectorul Râșcani al capitalei.

 

”Această acțiune este binevenită pentru mediul nostru și este un plus pentru sănătatea noastră, pentru că noi respirăm acest aer. Astfel, este necesar să punem mână de la mână și să strângem gunoiul”, a menționat Ana Maria Buliga, studentă anul I, gr. 1104, Medicină generală, participantă la acțiune.

 

O altă studentă, Gabriela Timofte, a îndemnat tinerii să dedice din timpul propriu câte o oră/două pentru amenajarea orașului câtre sărbătorile pascale.

 

    [nggallery id=232]

Mediciniștii s-au mobilizat pentru un mediu mai curat

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii