Inaugurarea basoreliefului regretatului chirurg Pavel Bîtcă
- vizualizări: 363
Conform tradiției, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” își onorează personalitățile care s-au evidențiat prin profesionalism, atitudine conștiincioasă, dăruire și sacrificiu. În șirul acestora se înscrie și Pavel Bîtcă, în cinstea căruia a fost inaugurat astăzi, 23 ianuarie, un basorelief la Spitalul Clinic Republican.
La ceremonie a participat și Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ al USMF„Nicolae Testemițanu”, care a menționat că Pavel Bîtcă a contribuit la dezvoltarea învățământului superior medical, dedicându-și practic întreaga carieră instituției noastre, unde a reușit să atingă toate treptele ierarhice posibile. „Gradul înalt de responsabilitate și activitatea Domniei Sale a fost de o valoare incontestabilă. S-a caracterizat printr-un potențial intelectual și o conduită profesională deosebită, iar realizările sale în domeniul științific și didactic sunt binecunoscute. Pe parcurs, a scris și a elaborat peste 200 de publicații în domeniul chirurgiei”, a mai adăugat prorectorul Olga Cernețchi.
Vladimir Hotineanu, profesor universitar la Catedra de chirurgie nr. 2, a relatat câteva pagini din viața și activitatea profesorului Pavel Bîtcă și a subliniat că: „noi, care suntem continuatorii acestei catedre pe care a fondat-o profesorul Pavel Bîtcă, îi suntem recunoscători pentru că mereu a susținut generația tânără și întreaga societate a chirurgilor, punând bazele medicinei moderne și a chirugiei în Republica Moldova”.
De asemenea, academiciana Eva Gudumac, a spus că este o cinste și o onoare să asiste la ceremonia de inaugurare a basoreliefului acestui mare chirurg și a îndemnat discipolii să țină veșnică vie amintirea îndrumătorului său.
Menționăm că evenimentul a deschis Lecturile de iarnă - o serie de manifestări științifice care abordează problemele chirurgiei din țara noastră și care sunt organizate în perioada 23-27 ianuarie curent. Acestea se înscriu în șirul de manifestări dedicate Anului Nicolae Testemițanu.
Pavel Bîtcă, dr. hab. șt. med., fost șef catedră Chirurgie nr. 2, cavaler al „Ordinului Republicii”, s-a născut la 5 octombrie 1927 în orașul Chișinău. Cea mai mare parte a vieții și-a consacrat-o medicinei, urmându-și vocația de chirurg. În această perioadă, și-a perfecţionat măiestria pedagogică şi profesională, urcând treaptă cu treaptă de la asistent, conferenţiar, până la profesor universitar și şef de catedră.
Pe parcursul a peste 6 decenii de activitate rodnică în Universitatea noastră, profesorul Bîtcă s-a manifestat ca un excepțional pedagog, educator, clinician și manager. A acordat o atenție deosebită activității științifice. Rezultatele cercetărilor au fost reflectate în cca 200 de lucrări ştiinţifice şi metodico-didactice în domeniul patologiei chirurgicale, inclusiv monografii, manuale, îndrumări metodice, articole de o certă valoare științifică, înalt apreciate în țară și peste hotare. Acestea au fost aplicate, ulterior, în practica chirurgicală. Reflecţiile profesorului Bîtcă privind chirurgia vaselor periferice reprezintă un deosebit interes și sunt folosite ca material didactic în procesul de studii. Sub îndrumarea savantului Pavel Bîtcă au fost susţinute 7 teze de doctor şi doctor habilitat în științe medicale.
Profesorul Pavel Bîtcă a realizat primele operații pe vase sangvine, a organizat prima secție specializată în patologia vaselor în cadrul Spitalului Clinic Republican, printre primii din țară a introdus în practica chirurgicală tratamentul deschis al peritonitelor grave, fapt ce a condus la diminuarea mortalității bolnavilor cu astfel de afecțiuni.
Activitatea multilaterală și prodigioasă a profesorului Pavel Bîtcă a fost înalt apreciată cu medaliile „Meritul civic” (1995) și „Nicolae Testemițanu” (2012), ordinele Дружба народов, „Gloria muncii” și „Ordinul Republicii”, titlul onorific de „Lucrător Emerit al învățământului superior din RSSM”, numeroase diplome de onoare ale Guvernului, Ministerului Sănătăţii și ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.
Om de o deosebită cultură și inteligență s-a dedicat activității sale până la sfârșitul vieții, plecând spre cele veșnice în ziua de 13 iunie 2014. În acest an, regretatul chirurg ar fi implinit 90 de ani.
[nggallery id=465]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii