”Hot Doc” - câștigătoarea TVC-ului mediciniștilor, ediția 2015

Publicat: 21.05.2015

20150520_210225Echipa Hot Doc, a studenților din anul  II de la Medicină generală, a câștigat finala TVC-ului mediciniștilor, ediția 2015. Pe locul II s-a plasat echipa 7UP, studenții anului IV, Facultatea de Stomatologie, locul III - echipa Happy Bătz, Medicină generală, anul II, iar pe locul IV s-a situat echipa Blend Ah Med, studenții anului II de la Facultatea de Stomatologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.

 

Echipele respective și-au dat concursul miercuri, 20 mai, pentru cele mai reușite glume, sketch-uri, parodii, imitând diferiți actori politici și prezentând, sub aspect comic, diverse situații din sistemul medical, politic și economic al țării noastre.

 

Tradițional, participanții au concurat la 3 probe - prezentarea, biatlonul și tema de acasă, între care au intervenit cu alte glume, mai mici, pregătite din timp.  Deliciul publicului au costituit, însă, scenetele la care au participat și câte un profesor. Astfel, Eugen Gorgos, doctorand la Catedra de dermatovenerologie a susținut echipa 7UP, Oleg Solomon, prodecan, Facultatea de Stomatologie, a sprijinit echipa Blend Ah Med, Alexandru Garbuz, asistent universitar, Catedra de igiena generală, a venit în întâmpinarea Happy Bătz, iar Valentina Vorojbit, conferențiar universitar la Catedra de microbiologie, virusologie şi imunologie, a încurajat ieșirea în scenă a echipei Hot Doc.

 

DSC_8748Echipa învingătoare a fost preferata publicului nu doar prin glumele haioase, dar și prin faptul că a fost unica echipă a cărei componență a inclus și studenți străini, de această dată trei tineri originari din India.  Chiar dacă  aceștia, practic, nu au vorbit nimic în limba română, participarea și prezența lor în scenă a adus culoare și multă voie bună, fapt apreciat și de juriu.

 

Emil Ceban, prorector pentru educație și probleme sociale, prezent la TVC-ul mediciniștilor, și-a exprimat admirația și aprecierea pentru prestația artistică a tinerilor care studiază la Universitatea noastră, menționând că studenții care reușesc să facă umor și să învețe bine, vor fi și niște medici foarte buni. Prorectorul a anunțat că, prin Decizia Consiliului de administrație a USMF ”Nicolae Testemițanu”, toți participanții la finala TVC vor fi premiați. Astfel, membrii echipei câștigătoare vor primi, fiecare, câte o bursă în valoare de 600 de lei, iar ceilalți - câte o bursă socială de 300 de lei.

 

TVC-ul mediciniștilor a fost organizat cu suportul Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, care a oferit şi premii bănești pentru câștigătoare - 4000 de lei; locul II - 3000 de lei, locul III şi IV - câte 2000 de lei.

 

Ediția din acest an a concursului TVC s-a desfășurat în contextul manifestărilor consacrate aniversării a 70 de ani de la fondarea USMF ”Nicolae Testemițanu”.

 

[nggallery id=253]

”Hot Doc” - câștigătoarea TVC-ului mediciniștilor, ediția 2015

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii