Comemorarea lui Nicolae Testemițanu la Căușeni

Publicat: 30.03.2017

În contextul Anului Nicolae Testemițanu, membrii Catedrei de medicină socială și management sanitar care poartă numele ilustrului savant, împreună cu medicii cursanți aflați la perfecționare la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, au organizat o conferință la Spitalul Raional Căușeni.

 

Evenimentul s-a desfășurat în data de 24 martie și a întrunit lucrători medicali din raion (de la spitale, centre ale medicilor de familie, centre de sănătate, centre de sănătate publică ș.a.), profesori și alți oaspeți, printre care președintele și vicepreședintele raionului Căușeni. Pe parcursul anilor, Nicolae Testemițanu a întreprins un șir de acțiuni menite să dezvolte asistența medicală nu doar într-un anumit raion, ci în întreaga țară, iar pentru că a fost în vizită și la Căușeni, persoanele care activează aici de mai mult timp își amintesc cu drag despre Domnia Sa.

 

Reprezentanții Universității noastre le-au vorbit despre viața și activitatea lui Nicolae Testemițanu din diferite perspective. Un subiect aparte a constituit concepția propusă de distinsul savant privind lichidarea diferențelor esențiale între sat și oraș în acordarea asistenței medicale populației.

 

1-1

Conferința a fost moderată de Dumitru Tintiuc, șef catedră Medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, care a menționat că fiecare vorbitor a încercat să povestească câte ceva deosebit despre ilustrul manager. Profesorul Tintiuc ne-a relatat că este probabil ultimul dintre cei care au lucrat alături de Nicolae Testemițanu o perioadă mai îndelungată, mai exact - 12 ani. „Odată, plecam cu Testemițanu, din Moscova, cu trenul, în vizită la Institutul de Medicină Socială și Management din Cehoslovacia. În acea seară mi-a spus: Știi cât de mult s-ar fi bucurat părinții noștri că noi, feciori de țărani, plecăm cu o misiune de stat într-o țară străină?! Pe mine m-a pus pe gânduri atunci misiunea de stat, pentru că nu era de fapt... Peste ani, am ajuns la concluzia că Testemițanu era o personalitate care avea gândire statală, strategică. Tot timpul vorbea nu despre dezvoltarea actualului sistem de sănătate, ci despre perspective. Gândirea strategică, care are la bază gândirea intelectuală și gândirea creativă, am avut posibilitatea să o observ la Nicolae Testemițanu...”.  

 

La Căușeni, delegația din Chișinău a avut parte și de un program socio-cultural, care a inclus vizita la Biserica Adormirea Maicii Domnului, cea mai veche din Republica Moldova, Casa-muzeu Alexei Mateevici din satul Zair, precum și la Mănăstirea Sf. Mironosițe Marta și Maria.      

 

În contextul Anului Nicolae Testemițanu, pentru a promova această personalitate notorie,  se preconizează deplasări similare în mai multe raioane ale țării, și anume la: Anenii Noi, Orhei, Bălți, Fălești, Soroca, Cahul ș.a.

  

Sursa foto: Catedra de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, Spitalul Raional Căușeni 

 

[nggallery id=506]

Comemorarea lui Nicolae Testemițanu la Căușeni

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii