Viața și hagiografia lui Voino-Iasenețki, arhiepiscop și chirurg - într-o nouă ediție la Chișinău
- 743 просмотра
În data de 17 mai 2018, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a găzduit un eveniment mai puțin obișnuit pentru activitatea sa, și anume o lansare de carte. Volumul „Voino-Iasenețki, arhiepiscop și chirurg: viața și hagiografia” de Mark Popovschi, tradus în limba română de protoiereul Vasile Ciobanu, a reunit la instituția noastră fețe luminate ale bisericii, Cinstiți Părinți, academicieni, profesori, medici chirurgi, studenți, rezidenți și alți invitați. De asemenea la evenimenta au fost prezenți și reprezentanți ai Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” (România), delegație condusă de către istoricul Eugen Petrescu.
Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a calificat evenimentul drept o înălțare spirituală cu o conotație istorico-bisericească și literară. Opera respectivă a fost publicată pentru prima dată acum patru decenii, la Paris, iar pentru vorbitorii de limba română a fost tradusă cu două decenii în urmă de către eruditul părinte Vasile Ciobanu. Lucrarea este, în special, pentru lumea medicală, întrucât Sfântului Ierarh Luca, Arhiepiscopul Crimeei, a fost o proeminentă personalitate a comunității medicale mondiale, iar opera sa, acțiunile sale filantropice pot fi luate drept model. Este o carte bună, îndeosebi, pentru formarea continuă a episcopilor, deoarece răsfoind-o, vor înțelege mai lesne care este menirea lor și cum trebuie să-și consacre viața, care ar trebui să fie devoțiunea lor față de biserică și față de societate per ansamblu.
„Nu putem decât să ne minunăm de noblețea sufletului acestui om sfânt. Calomniile, suferinţele, peripeţiile incredibile, anchetele istovitoare, întemniţările, torturile, deportările, episcopul Luca le-a răbdat cu mare simplitate şi încredere în voia lui Dumnezeu. Să preluăm exemplul acestui ierarh celebru care și-a găsit recunoștința pentru truda sa în fața lui Dumnezeu și prin decizia sinodală a bisericii ortodoxe din Ucraina, în 1996, Arhiepiscopul Luca al Crimeei este trecut în rândul sfinților”, a menționat Episcopul vicar.
Potrivit Preasfințitului Ioan, traducătorul acestei lucrări valoroase Vasile Ciobanu este apreciat ca un părinte distins, celebru gânditor creștin, iar acțiunile sale demonstrează că activitatea literară este înrudită cu cea de slujire a bisericii noastre ortodoxe.
Profesorul Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică, chirurg, a subliniat că specialiştii în medicină, în special, chirurgii, îl cunosc pe Voino-Iasenețki mai mult din manualul „Chirurgia purulentă”, editată în 1934, cu o reeditare de patru ediții, ultima fiind în 2006. Cartea a fost scrisă în epoca când lipseau antibioticele și preparatele antiinflamatoare, iar toată eficacitatea actului chirurgical era bazată pe cunoașterea topografiei anatomice și a actului chirurgical în genere. Această carte, peste 80 de ani, rămâne de căpătâi pentru multe generații de chirurgi. A fost un îndrumar pentru mulți chirurgi începători și până acum este actuală pentru neurochirurgi, stomatologi urologi, oftalmologi, încât este adresată tratamentelor chirurgicale a proceselor purulente de orice localizare. Este o lucrare academică după conținut și unică după forma de expunere. Conține raționamente motivate, soluții, avertismente înțelepte ale autorului, fiind catalogată, de oamenii de știință, drept o enciclopedie a chirurgiei septice. Cu toată osânda care i-a fost adusă de regimul de atunci, totuși autorului cărții i-a fost decernat Premiul de gradul I al lui Stalin.
„Lucrarea despre Voino-Iasenețki ne va lumina și deschide mai multe subiecte și ipostaze ale distinsului chirurg și tămăduitor al suferinzilor”, a opinat prorectorul Gheorghe Rojnoveanu.
Academicianul Gheorghe Ghidirim a relatat publicului prezent multe detalii din activitatea lui Voino-Iasenețki, care a avut o viață zbuciumată. „Medicina a descoperit-o mai târziu, după ce a încercat să se regăsească în alte domenii, precum pictura sau filozofia. Toate succesele obținute în viața sa s-au datorat doar credinței profunde în Dumnezeu. Era unicul care trata bolnavii grav afectați fără a le amputa membrele și nimeni nu putea explica acest fenomen, decât prin faptul că Dumnezeu lucra prin el. Din experiența proprie pot afirma că cele mai mari succese în chirurgie le-au avut chirurgii care erau alături de Dumnezeu atât cu sufletul, cât și prin cuget”, a spus academicianul. În acest context, academicianul Ghidirim a îndemnat tinerii și viitorii chirurgi să nu piardă niciodată legătura cu Dumnezeu nici în gând, nici în fapte. Referindu-se concret la cartea despre Voino-Iasenețki, iscusitul chirurg a menționat că este tradusă într-o limba română impecabilă, „se citește cu atâta plăcere că nu te poți rupe de la ea”.
Angela Levința, redactor-coordonator la Editura „Cuvântul ABC”, a menționat că editarea acestei cărți s-a produs doar având multă credință în Dumnezeu și multă dragoste față de ceea ce urma să apară, deoarece sursele financiare și umane erau limitate pentru realizarea unui astfel de proiect, ținut în masă peste patru ani. „Odată ce începi să citești această carte îndrăgești protagonistul - un om care a făcut multe pentru medicină, dar și din punct de vedere spiritual a fost cel care, în pofida greutăților ce i-au apărut în cale, niciodată nu și-a scos straiele preoțești. Este o personalitate unică, care a putut rezista și nu a cedat în fața nimănui, nici chiar în fața regimului bolșevic”, a spus editorul.
Vasile Ciobanu, traducătorul cărții în limba română, a spus că Mark Popovschi a fost un evreu ateu, corespondent special al unui ziar prestigios („Pravda”) din Uniunea Sovietică, avea acces la cele mai secrete baze de date și informații. Despre figura legendară a bisericii și ortodoxiei, Voino-Iasenețki a aflat întâmplător, analizând niște fotografii la Universitatea de Medicină din Tașkent, Uzbekistan. Ulterior, timp de 13 ani a investigat tot felul de documente, a stat de vorbă cu 150 de martori, a fost în 12 orașe până la Polul Nord ca să afle tot mai multe detalii despre această personalitate. Fiecare detaliu descoperit era transmis clandestin la Paris, astfel ca atunci când autoritățile sovietice „nu l-au mai putut suferi”, documentele nu au fost găsite. Ulterior a emigrat și el la Paris. După publicarea celei de-a doua ediții a lucrării la New York, Mark Popovschi a devenit creștin ortodox, în același an când arhiepiscopul Luca („Voino-Iasenețki”) a fost canonizat.
Valentin Voino-Iasenețki s-a născut în anul 1877, în orașul Kerci, Ucraina, chirurg, doctor în științe medicale. Până în anul 1917 a fost medic într-o serie de spitale de zemstvă din Rusia Centrală, mai târziu, medic-șef la Spitalul Municipal din Tașkent, profesor la Universitatea de Stat a Asiei Centrale.
La începutul anilor douăzeci s-a călugărit cu numele de Luca, hirotonisit episcop. A fost supus arestărilor și deportărilor administrative în repetate rânduri.
Valentin Voino-Iasenețki este autorul a 55 de tratate științifice de chirurgie și anatomie și a 10 volume de predici. Cea mai cunoscută carte a sa este „Chirurgia infecțiilor septice”, retipărită în trei ediții (1934, 1946, 1956), care este actuală și utilizată de specialiștii în chirurgie.
Domnia Sa a fost ales membru de onoare al Academiei Teologice din Moscova și a fost distins cu decorațiile „Premiul Hoinatski” al Universității din Varșovia (1916), „Crucea cu Diamante pe Potcap” de la Patriarhul Întregii Rusii (1944), medalia pentru „Muncă eroică în Marele Război pentru Apărarea Patriei” (1945), premiul „Stalin” clasa I pentru cărțile „Chirurgia infecțiilor septice” și „Rezecții tardive la rănile cu gloanțe ale articulațiilor” (1946).
Valentin Voino-Iasenețki s-a stins din viață la 11 iunie 1961, la Simferopol, Ucraina, în rang de Arhiepiscop de Crimeea și Simferopol.
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii