Conferință dedicată aniversării a 85 de ani de la nașterea ilustrului medic Chiril Draganiuc
- 67 просмотров
Comunitatea medicală și cea academică a marcat, printr-o manifestare științifică, 85 de ani de la nașterea ilustrului medic Chiril Draganiuc. Conferința cu genericul „Actualități în ftiziopneumologie” s-a desfășurat în data de 18 mai curent, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, și a întrunit academicieni, medici-șefi și directori de instituții medico-sanitare, ftiziopneumologi, cadre profesoral-didactice, studenți și rezidenți.
În deschiderea evenimentului, profesorul Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică al USMF „Nicolae Testemițanu”, a punctat câteva aspecte semnificative din viața și activitatea regretatului specialist, venind cu îndemnul de a transpune în realitate tot ce a inițiat și a proiectat pentru comunitatea medicală marele înaintaș. „Nouă ne revine misiunea de a educa generații de medici în spiritul valorilor umane de care s-a condus Chiril Draganiuc întreaga sa viață”, a afirmat prorectorul.
Potrivit coordonatorului Secției științe medicale din cadrul AȘM, Olga Tagadiuc, faptul că la conferință s-au întrunit atâția specialiști denotă impactul activității medicului Chiril Draganiuc. Acest fapt, „ne confirmă, încă o dată, importanța cercetărilor în domeniul ftiziopneumologiei pentru dezvoltarea medicinei practice în Republica Moldova și pentru soluționarea problemelor din acest domeniu în beneficiul tuturor locuitorilor acestei țări”, a mai adăugat Olga Tagadiuc.
Colegii și discipolii lui Chiril Draganiuc au răsfoit amintiri, prezentându-l ca pe un ctitor și mentor al serviciului de ftiziopneumologie din Republica Moldova. A fost un adevărat luptător pentru progres prin străduința de a fi în pas cu timpul și de a moderniza mereu ceva în domeniu.
Mihail Popovici, academician al Academiei de Științe a Moldovei, a relatat despre munca titanică a medicului Chiril Draganiuc, în calitate de ministru al sănătății, în construirea a 100 de spitale și cca 90 de policlinici, precum și în fortificarea diferitor instituții de cercetări, cum este Institutul de Cardiologie, dezvoltarea Centrului Republican de Diagnosticare Medicală. Domnia Sa a insistat pentru creșterea salariilor specialiștilor și dotarea instituțiilor medicale cu aparataj modern. „Dacă astăzi acest sistem medical mai răsuflă, răsuflă cu greu, dar stabil, aceasta o datorăm oamenilor care au stat la temelie și care au dezvoltat baza tehnico-materială”, a subliniat academicianul Popovici.
„Institutul de Ftiziopneumologie a devenit o instituție de vârf în controlul tuberculozei în Republica Moldova și unicul omagiu pe care putem să-l aducem regretatului conducător este să-i arătăm că avem rezultate foarte bune în acest sens”, a ținut să adauge Liliana Domente, director, Institutul de Ftiziopneumologie „Chiril Draganiuc”.
La ceremonie a fost prezentă și soția ilustrului medic, cea care i-a fost alături și l-a susținut în toate deciziile pe care le-a luat pe parcursul activității. Aceasta le-a mulțumit tuturor celor prezenți la ceremonie pentru omagiul adus regretatului Chiril Draganiuc.
Totodată, participanții au avut ocazia să vizioneze un film biografic despre viața și activitatea lui Chiril Draganiuc.
Conferința a fost organizată de Institutul de Ftiziopneumologie, în colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu”, Ministerul Sănătății, Academia de Științe a Moldovei, „Chiril Draganiuc” și Centrul Republican de Diagnosticare Medicală.
[nggallery id=369]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii