Absolvenții USMF “Nicolae Testemițanu” au depus Jurământul lui Hippocrates
- 151 views
Comunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova împreună cu absolvenții din acest an au trăit astăzi momente pline de emoții și bucurie. În cadrul unei ceremonii fastuoase, aceștia din urmă au depus Jurământul lui Hippocrates - eveniment, prin care oficial și-au încheiat studiile de licență de medic sau farmacist și încep o nouă etapă a vieții. A fost un moment festiv înălțător, plin de fericire, când fiecare dintre absolvenți, părinții și rudele acestora și, nu în ultimul rând, corpul profesoral-didactic, au trăit clipe de mândrie și împlinire.
Festivitatea de depunere a Jurământului de medic și farmacist a fost deschisă de rectorul Ion Ababii, care a exprimat ferma convingere că şi promoţia anului 2015, alături de generaţiile precedente, își va onora obligaţiile la nivelul exigenţelor moderne, deoarece au fost instruiți într-o instituţie de prestigiu și cu frumoase tradiţii.
”Cu virtuţi precum devotamentul, dăruirea de sine, compasiunea, optimismul şi generozitatea, ce caracterizează şi înnobilează breasla noastră, se înscrie obligaţia de a respecta Jurământul medicului și a farmacistului, inclusiv în cele mai nefavorabile, uneori chiar disperate situaţii. Prin acest legământ, ne asumăm datoria de a sta de veghe la sănătatea pacienţilor, indiferent de naţionalitate, confesiune, origine etnică, apartenenţă politică sau statut social”, a spus academicianul Ion Ababii.
La manifestarea solemnă de depunere a Jurământului lui Hippocrates, de către absolvenții USMF ”Nicolae Testemițanu”, au participat reprezentanți ai Parlamentului RM, Guvernului RM, prorectori, decani și prodecani, profesori, șefi de subdiviziuni universitare, care au venit cu mesaje de felicitare pentru noii membri ai comunității medicale.
Oxana Domenti, președintele Comisiei parlamentare pentru protecție socială, sănătate și familie a declarat că ”țara noastră mizează mult pe tinerii medici și farmaciști, dat fiind faptul că, la moment, ne confruntăm cu un deficit sporit de astfel de specialiști, în special în mediul rural. În același timp, legislatorii încearcă să acorde mai multă atenție acestui domeniu, adoptând legi benefice pentru sistemul de sănătate”, a spus deputata.
“Jurământul pe care l-aţi rostit astăzi reprezintă în sine cel mai vibrant moment al începutului de carieră pentru un medic, moment în care aţi jurat să Vă consacraţi viaţa în serviciul umanităţii, să purtaţi respect absolut vieţii, aţi făcut un legământ prin care sănătatea pacienţilor va fi prima voastră grijă”, a spus Mircea Buga, ministrul sănătății, care a venit, la rândul lui, cu un mesaj de felicitare în adresa proaspeţilor colegi.
La eveniment au fost prezenţi şi deputații Valentina Stratan și Boris Golovin, secretarul de stat al Ministerului Sănătății al Republicii Federale Germane - Lutz Stroppe și Ortwin Schulte, şeful Departamentului pentru planificarea politicii europene de sănătate din cadrul aceleiași instituții, viceministrul sănătății - Andrei Uncuța, secretarul de stat a Ministerului Sănătății al RM - Nicolae Jelamschi, academicianul Gheorghe Ghidirim, preşedintele Ligii Medicilor din Republica Moldova.
Secretarul de stat al Ministerului Sănătății al Germaniei, Lutz Stroppe, prezent la eveniment, a declarat că împărtășește bucuria și fericirea absolvenților în acest moment solemn. ”Cred că ați meritat cu adevărat această sărbătoare frumoasă și ați făcut eforturi considerabile pentru a ajunge în această zi. Aveți șanse mari și oportunități de afirmare nemaipomenite, de aceia vă îndemn să faceți uz de ele, pentru că Republica Moldova are nevoie de Dvs. Sper că atunci când voi reveni în această țară să vă găsesc pe mulți dintre Dumneavoastră exersând specialitatea de medic și farmacist”, a spus oficialul german.
În mod simbolic, absolvenţii au înmânat flacăra cunoştinţelor mediciniștilor din anul I şi au rostit cuvinte de mulţumire profesorilor, părinţilor, dar şi colegilor, alături de care au trăit clipe de neuitat. Tradițional, absolvenții au mers să depună coșuri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și bustul lui Nicolae Testemițanu.
Uda Rasha, absolventa Facultății de Medicină nr. 2, originară din Israel, a ţinut un discurs în română şi engleză, prin care şi-a exprimat recunoştinţa pentru faptul că i s-a oferit dreptul de a studia la această Universitate, drept nerecunoscut încă în multe țări din lume: “Mă bucur că am avut curajul, abilitatea și suportul părinților de a profita de acest drept. În viață trebuie să-ți pui standarde înalte și să ai încrederea că vei reuși. Mulțumim țării gazdă pentru ospitalitate și echipei de profesori ai USMF ”Nicolae Testemițanu” pentru educația medicală și tot suportul acordat”, a spus absolventa.
Chiar dacă evenimentul a fost unul fericit, pentru absolvenți acesta a avut și o ușoară umbră de tristețe, deoarece au luat sfârșit cei mai frumoși ani din viața lor - anii de studenție trăiți, aici, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”. Aici au petrecut o parte din viață, au studiat, și-au făcut prieteni, au simțit fiorul primei dragoste, iar unii dintre ei și-au întemeiat familii. Au trăit momente de bucurie, dar și de tristețe, alături de profesorii dragi, care prin înțelegerea și căldura inimilor i-au îndrumat, ocrotit și le-au fost alături, conducându-i prin marea și enigmatica lume a medicinei și farmaciei. Au obținut succese, dar au luat și niște învățăminte din experiențele mai puțin reușite. Cu toate acestea, absolvenții nu și-au luat adio de la Alma Mater, deoarece mulți dintre ei își vor continua aici studiile prin rezidențiat.
Evenimentul s-a încheiat cu un recital al formaţiei Catharsis – surpriză din partea conducerii Universităţii pentru tinerii absolvenţi.
În acest an, 839 de persoane au absolvit USMF ”Nicolae Testemițanu, dintre care 642 de absolvenți autohtoni. Ceilalţi sunt cetăţeni din 11 state - Israel, România, Iordania, Rusia, Bulgaria, Turcia, Ucraina, Portugalia, SUA, Grecia, Norvegia, care au absolvit cu succes Universitatea noastră.
[nggallery id=267]
Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.
Comentarii